Back to blog

TIFF: Faraway, so close!

May 27, 2014 - Posted in Zăpezile de marți după amiază Posted by:

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

A trecut un sfert de secol, intram pe porțile școlii de teatru și film, prima generație „liberă” – sau, mă rog, ce însemna asta atunci… Printre colegi, Alex Maftei, Vali Hotea, Florin Iepan, Gică Preda, Titus Munteanu, Tudor Lucaciu, Cornel Lazia, Alex Sterian, Rolland Man, Șerban Alexandrescu, Alin L. Dumbravă – unii dintre ei relevanți pentru filmul românesc cîndva, alții – fie ei și nenumiți – pentru sufletul meu, pînă astăzi. IATC-ul era un spațiu boem cu igrasie stalinistă și dantelă de intelectualitate rafinată. Școala, prezidată de Victor Rebengiuc – domnie luminoasă, irepetabilă din toate punctele de vedere – aduna personaje fascinante și personalități sclipitoare, într-o epifanie a unei secunde academice excepționale: George Littera preda Istoria filmului, Florian Potra – Teoria, Victor Ernest Mașek – Estetica, Dumitru Carabăț – Scenaristica, Ileana Berlogea – Istoria teatrului, Vlad Păunescu și Vivi Drăgan Vasile – Imaginea, Ovidiu Bose Paștina – Regia; nici unul dintre cei menționați nu mai este în școală, mulți au plecat definitiv… Eram cu toții tineri, unul dintre bancurile epocii era admiterea „ilegală” a lui Radu Muntean, sub 18 ani la absolvirea liceului… nu făcea excepție nici lunganul slăbănog – veneam după un obsedant deceniu de dietă vegetariană – cu ochelari tip Dexter, Tudor Giurgiu.  Ce mi se pare fascinant la acest ardelean cu nume de oraș sudic este că și-a păstrat candoarea, dorința de a descoperi noi teritorii pentru construcția de proiecte generoase, utopice în momentul genezei lor. În 2001*, la zece ani de la primul nostru curs comun (Lucian Bratu cu special guest star V.D. Vasile), Tudor Giurgiu înființa primul festival de lung metraj într-un oraș cu doar trei săli de cinema funcționale. TIFF avea să devină cel mai important eveniment al noului-și-nu-numai-cinema-românesc, cu un impact profund asupra carierei internaționale a producțiilor locale, chiar dacă acest lucru a fost prea puțin recunoscut de marile ego-uri ale unei mici industrii. Festivalul se desfășura între cinematografele Republica, Arta și Victoria, iar seara socializarea însemna invariabil un bar cu nume exotic – Ernesto – și fiziologie neaoșă, cu iz de W.C. traco-getic, situat „politic” vis-à-vis de Primărie, în sala căruia legendarul pseudo-naționalist Gheorghe Funar „dădea” o cină în fiecare an al nepermis-de-multelor-lui mandate. Nimic nu prevestea încă TIFF-ul „clasic”, cel de la mijlocul anilor primului deceniu, post- Marfa și Banii și pre- 4,3,2, ani în care puteai să îi vezi pe terasă la Diesel – uneori pînă dimineața – pe corifeii mai vechi, precum Nae Caranfil, sau pe cei în ascensiune, precum Cristi Puiu, un salon al refuzaților de petreceri subterane, adică nici cu-cu, nici fără-fără, o tendință monden noctambulă prelungită pînă astăzi, cînd nu mai recunoști pe nimeni pentru că toată lumea e atît de schimbată. În primul an, TIFF a avut 50 de invitați, în 2013, 1224.  Mă doare fiecare clipă de Cluj-glamour, pentru că rupe bucăți din tinerețea mea,  lume care, inevitabil și natural, scapătă. Îmi place apusul din depărtare, iată de ce las acum un loc liber la hotel în metropola someșană, în care nu mai cunosc și nu mă mai recunosc.

*unul dintre proiectele mele de suflet, CI-ul TIFF, un turnuleț roșu amintind de cetățile fortificate, dar și de covoarele transilvane, printre cele mai bune identități vizuale românești. (Art Director – Gelu Florea)

Comments

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers