Back to blog

O noapte la operă.

April 2, 2014 - Posted in Cinepub Posted by:

Tags: , , , , , , , ,

Începe să miroasă a primăvară în București, cobor în fugă scările facultății, moartea mă pîndește după colț dar mă ratează din nou, de data asta e un Audi care intră în viteză în curtea din Matei Voievod, sediul școlii de film, al noului cinema românesc adică, automobilul nu e deloc minimalist, sunetul nu e non-diegetic, ba dimpotrivă, studenta de la volan conduce pierdută în universul creat de CD-playerul performant, papa nu s-a zgîrcit defel, mașina e decapotată, e o seară caldă, privesc cu jind la parcarea jemanfișistă în timp ce mă bîlbîi să desfac lanțul bicicletei și îmi așez casca de tataie pe creștet, plec pedalînd penibil din curtea școlii în care am fost student pe vremea cînd la bufet mîncam piure din cartofi curățați de mînă.
Ajung acasă, trîntesc bicicleta cu un năduf pe care cîinii mei nu îl înțeleg, deși sînt obișnuiți cu mood-urile mele, (ce-o mai fi pățit azi?), tocmai pe bicicletă stăpînul nu și-a vărsat nervii pînă acum, nici nu apucă să se dezmeticească potăile, nu tu un mîngîiat sau obișnuita joacă de-a prinde-oaia-de-cauciuc-și-ad-o-înapoi, că, îmbrăcat la patru ace – vorba unui coleg profesor, oarece mai nesimțitor, mai tăvălit de viață – ”ce mă, te duci la nuntă?” – stăpînul se aruncă într-un taxi care demarează în trombă ca într-un film de Godard.
La ce mi-oi fi pus gîtlegău, fie el și cu buline verzi, oricum lumea e îmbrăcată amestecat, chestia cu dress code-ul nu funcționează la lumea asta de artiști dezinhibați, oameni obișnuiți cu succesul, pe covorul roșu e îmbulzeală mare, producție de televiziune serioasă, reflectoare ca la filmările lui Nicolaescu în anii șaptezeci, vedete iau și dau interviuri, actrițe cu care am făcut cîndva film nu mai prididesc cu declarațiile de presă, darămite să mai schimbe o vorbă-două ca-ntre prieteni, ici-colo prizărit cîte un fost coleg de generație (prima după revoluție…), salut-salut, știi că facem douăzeci de ani de la absolvire, aha, da, cică e o pagină de Facebook, zău, etc. altul îmi remarcă ochelarii, e operator (pardon, acum se spune DOP), deci are ochi pentru detaliu, zice că și el trebuie să-și pună, bătrînețea e o boală de care nu scapă nimeni, hahahahaha, ce albastru sună, un pahar-două la varice, ne facem curaj să intrăm în sală, pe invitație scrie să venim cu o juma de oră înainte, ne dă la televizor, sîntem cu o juma de oră după și lumea continua să sosească, plasatoarele sînt amuzate, nu au de-a face cu asemenea oaspeți exotici prea des, nici măcar la matineele cu reducere pentru pensionari, rectorul universității de teatru și film plimbă un domn chinez care face un doctorat pe noul film românesc, schimbăm cîteva vorbe formale, încerc să adopt un aer academic, îi zic că după părerea mea Lou Ye a fost nedreptățit la Berlin, nu sînt convins ca a auzit de Ye după cum el nu e convins că eu am auzit de Porumboiu care dă un interviu la doi pași de noi, e ușor reținut totuși, premianții din seara asta sînt deja cunoscuți și de aia nici nu prea se arată la față, ce rost are Dîmbovița dupa Spree, mai ales că urmează o noapte lungă, foarte lungă (patru ore, în funcție de sloturile de live, de ți-e frică să fugi pînă la toaletă), plină de glamour, politicieni, critici oficiali tv și vedete, cum bine îi șade unei industrii atît de mature: o noapte, la operă, noaptea premiilor Gopo.

Comments

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers