Back to blog

Micul Franco

May 7, 2014 - Posted in blog Posted by:

Tags: , , , , , , , , , ,

 

 

Anul acesta de Paște parcă a lipsit din programul ”tradițional” – îmi place epitetul ăsta repetat pînă la saturație de placidele cititoare de promptere) – dramoleta zeffirelliană “Isus din Nazareth”, adevărată onanie mass-media a Săptămînilor Patimilor de după revoluția care a adus dezlegarea la televizor. Fac parte din acea categorie (mică, mare? oricum mai ştiu vreo doi-trei cel puțin…) de cinefili care nu-l suportă pe Zeffirelli, nu am priceput niciodată marele ”succes” al senatorului octogenar (astăzi nonagenar pensionat pînă și din politică) al partidului lui Berlusconi, Forza Italia. Zeffirelli  e epigonic viscontian, însă fără strălucirea geniului regizorului “Căderii zeilor”, cel care l-a dezvirginat cinematografic – honni soit qui mal y pense… Cel mai bun film la care a lucrat (Gian)franco – asistent de regie – este La terra trema, ecranizare a lui Visconti după Giovanni Verga, în spiritul neorealismului ortodox. Zeffirelli a avut o remarcabilă constanţă în kitsch și banalitate, spre deosebire de Bertolucci de exemplu, care a dat și gherle, dar s-a şi revanşat, sau Tornatore care nu s-a mai revanșat, dar a reușit să ne încînte cîndva, fie și prin melodramă. Ecranizările după Shakespeare în care s-a complăcut Franco vreo două decenii sînt monumentale prin clişeele siropoase și comode, deranjate doar de scandalul iscat de biserica italiană care a cerut cenzurarea lui “Romeo şi Julieta” pentru o scenă de amor definită drept “soft porn”. Mi se pare  excelentă caracterizarea făcută de prelaţi: păi Zeffirelli e “blînd-porcos” mai peste tot în ce a filmat, iar  Romeo, Julieta & co. cinema ”soft porn” precum, la fel de bine, pictura academică a secolului XIX. Tot așa şi publicitatea filmată de Zeffirelli: iată de pildă spotul anilor 80 pentru promovarea blănurilor Annabelle, un brand internațional, exclusivist, născut într-o micuță localitate italiană, mai puțin cunoscută – Pavia: grandomanie şi mişcări de aparat lipsite de sens, scenografie grea la propriu şi la figurat (Zeffirelli e originar din Florenţa), nişte tanti care se-dezbracă-te-să-te, îmbracă-te că-nu-te-mai-te; printre ele una care va deveni ulterior și (mai) celebră, Monica Bellucci și un alt nene deja faimos, Alain Delon. Filmul acesta publicitar îmi aminteşte de una dintre primele super-producţii ale televizualului românesc  post-revoluționar, cu un prinţ Cătălin Botezatu (ce i-ar fi plăcut lui Franco…) căutînd Cenuşăreasa care-şi pierduse pantoful la bal. Zeffirelli a avut trei mandate senatoriale – dreapta italiană e cinefilă, cel puțin prin Vittorio, al doilea fiu al lui Benito M. –  şi dacă ne amintim de  cazuri similare autohtone, constatăm că politica dăunează regiei de film, iar termenul de “scenariu” fie ar trebui scos din limbajul analiştilor politici, fie ar trebui eliminat din terminologia cinematografică.

 

Comments

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers