Back to blog

Apocalipsa după Jim

November 26, 2013 - Posted in Cinepub Posted by:

Tags: , , , ,

Sentimentul sfîrșitului lumii însoțește întreaga opera a lui Jarmusch, încă de la primul său film, Permanent vacation. Pînă și comediile (aproape) caragialești din Coffee & Cigarettes sau buddy movies precum Down by law sint impregnate de ideea morții iminente, chiar dacă doamna cu coasa, blurată în planul doi, rînjește postmodern cu țigara în gură.  Ultimul său film, Only lovers left alive, e un discurs similar și un nou test trecut cu brio de singurul cineast american independent important; pentru a evita orice confuzie deschid aici paranteza precizărilor: pentru mine asta inseamnă cel care doarme cu negativul sub pat; este rațiunea discursului vitriolant al lui Jarmusch la Cannes în 1995 la premiera lui Dead Man, în prezența fraților Weinstein – autorii ignobilului concept de marketing al falșilor independenți – un discurs care avea să îl coste mult pe autor, dar nu și cea mai importantă avuție a sa: libertatea artistică.

De la Dead Man încoace mă strecor tremurînd în întunericul sălii de cinema, temîndu-mă să nu îmi găsesc idolul căzut. Poemul alb-negru din 95 – odă adusă cinematografului centenar – l-am văzut într-o sală din Soho-ul londonez unde nu erau mai mult de șase spectatori la început, vreo doi la final. Gazda mea, astăzi profesor de film la o universitate londoneză, a început să sforăie ușor după primele treizeci de minute, iar la generic  s-a grăbit să semneze sentința pe care mulți au repetat-o de atunci – ”nu prea pare Jarmusch filmul ăsta, nu?”. Ca și Dead Man, The  Limits of Control, Broken Flowers, ba chiar și Ghost Dog, nu e nimic mai Jarmusch, cel din Strangers than Paradise sau Mystery Train, decît Only lovers left alive. Jim Jarmusch reușește performanța de a fi el însuși mereu, repetînd poetic o unică temă muzicală – nostalgia unei lumi ce moare în fiecare secundă.

Detroit-ul din film este asemănător Manhattan-ului calcinat de bombele unui Vietnam niciodată terminat (Permanent Vacation) și la fel de dezolant precum Cleveland-ul (orașul natal al lui Jarmusch) din Strangers than paradise. Nu vă luați după stelele de pe IMDB, strîmbături elitiste sau cronici constipate. Filmul nu e ”o odă adusă hipsterismului” (nu îl poți prinde pe Jarmusch într-o definiție conjuncturală, chiar dacă una la modă), ci continuarea unui traveling estetic important pentru istoria cinematografului. Și da, e tot un road movie, o plimbare printr-o lume în agonie. Nu vă speriați nici de cuvintele mele, oarecum ermetice – duceți-vă să vedeți un film frumos și alminteri simplu; ca să vă bucurați de el nu trebuie neapărat să fi citit Whitman, William Blake sau să știți cine e Joe Coleman, pentru a cita doar cîteva surse ale imaginarului jarmuschian. Ca și apocalipsa, Jim este pentru toată lumea. Bucurați-vă.

Comments

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers